În lumea strălucitoare a start-up-urilor, a pitch deck-urilor perfect construite și a postărilor motivaționale de pe LinkedIn, rar auzi vocea celui care a căzut. Eșecul este adesea trecut sub tăcere, mascat de tăceri elegante sau ambalat într-o poveste care se termină oricum cu succes. Dar în realitate, antreprenoriatul este un drum abrupt, instabil și deseori nedrept. Iar în România, unde cultura greșelii este încă asociată cu rușinea, nu cu lecția, vorbele unui antreprenor falimentar pot cântări mai mult decât toți laureații de MBA la un loc.

Eșecul ca inițiere reală în viața de business: ce nu te învață nicio diplomă

Andrei T., un fost fondator de business tech în București, își începe povestea cu o sinceritate brutală: „M-am dus la MBA ca să învăț cum să conduc o companie. M-am întors de la faliment ca să învăț cum să conduc pe mine.” În 2018, lansa o platformă SaaS destinată segmentului de e-learning pentru IMM-uri. Avea 32 de ani, o echipă de 9 oameni, un seed investment de 70.000 euro și validări timpurii bune. Ce putea merge prost?

„Absolut totul, dacă nu înțelegi că leadership-ul nu înseamnă doar strategii, ci oameni, și că o idee bună nu valorează nimic fără o execuție coerentă și un cash-flow sănătos.” În decurs de 18 luni, businessul a început să piardă tracțiunea, costurile au scăpat de sub control, investitorii au devenit impacienți, iar echipa a început să se destrame sub presiunea constantă a deadline-urilor ratate.

„Am încercat să țin lucrurile sub control, dar eram paralizat de orgoliu. Mă învățaseră la MBA cum să scalezi o companie, dar nu ce faci când trebuie s-o închizi.”

Eșecul financiar – pierderile vizibile și costurile invizibile

La nivel contabil, pierderile lui Andrei s-au ridicat la aproximativ 150.000 euro, bani proveniți din investiții externe, fonduri proprii și datorii la furnizori. Dar adevărata pierdere, spune el, a fost alta: „Încrederea în mine. Am trecut prin depresie, am avut atacuri de panică și m-am izolat total. Eram convins că e vina mea, că sunt un impostor.”

Acesta este un tipar întâlnit la mulți antreprenori care eșuează – mai ales bărbați. Din cauza presiunilor sociale și a imaginii publice pe care o construiesc în jurul succesului, mulți ajung să internalizeze eșecul ca o disoluție personală, nu doar profesională.

„M-a durut mai tare că m-au abandonat oameni în care aveam încredere decât că mi-am pierdut banii. La MBA nu te învață ce înseamnă solitudinea după eșec – cine rămâne, cine dispare, cine se preface că nu te-a cunoscut.”

Lecția dură a orgoliului: când nu ceri ajutor la timp

Una dintre cele mai mari greșeli, recunoaște Andrei, a fost că n-a cerut ajutor. Nici echipei, nici mentorilor, nici investitorilor. „Simțeam că dacă cer ajutor înseamnă că n-am fost destul de bun. Voiam să salvez totul de unul singur, să ies erou. Dar afacerile nu funcționează așa. Ai nevoie de conexiuni reale, de sinceritate, de vulnerabilitate.”

Această incapacitate de a cere sprijin sau de a recunoaște problemele reale este alimentată de masculinitatea toxică promovată în mediul de business – acea idee că un bărbat trebuie să fie mereu „în control”, „neafectat”, „soluția la orice”.

„La MBA ne învățau să fim lideri. Dar nu ne spuneau nimic despre ce înseamnă să fii liderul unui eșec – cum gestionezi prăbușirea, cum dai veștile proaste, cum închizi un capitol fără să te autodistrugi.”

Relația cu banii: de la validare la disciplină

Un alt capitol important din povestea lui Andrei este cel legat de relația cu banii. La început, fiecare rundă de finanțare era o doză de adrenalină. Banii erau percepuți ca simbol al valorii personale: dacă cineva îți dă 100.000 euro pentru ideea ta, înseamnă că ești un geniu.

Această mentalitate a fost, spune el, una dintre capcanele care l-au distrus. A investit impulsiv în dezvoltare tehnologică fără testare prealabilă de piață, a crescut echipa prea repede, a cheltuit pe branding și evenimente fără un model clar de ROI.

„A fost nevoie să pierd totul ca să înțeleg că banii nu sunt validare, ci responsabilitate. Când gestionezi un buget de investiții, nu ești un visător, ești un administrator de risc.”

Ce s-a întâmplat după închiderea companiei

După ce și-a închis firma, Andrei a intrat într-un an de tăcere profesională. Nu mai voia să audă de antreprenoriat, de startup-uri, de pitch-uri. S-a angajat într-o companie mică, ca product manager, și a petrecut următorii doi ani reconstruindu-și încrederea și valorile.

„Am învățat că nu sunt definit de un singur eșec, dar că acel eșec a fost cea mai importantă inițiere în cine sunt eu cu adevărat. Nicio diplomă, niciun mentor nu m-ar fi putut învăța lecțiile pe care mi le-a oferit acel faliment.”

Astăzi, Andrei a revenit în zona de business, dar într-o altă postură: este consultant pentru startup-uri aflate în dificultate, susține ateliere de storytelling și vulnerabilitate pentru fondatori, și contribuie la normalizarea ideii că eșecul nu e finalul drumului, ci un punct de pivotare profund.